Dictionarul are nevoie de o actualizare. „Soranique” nu este încă o cuvânt francez, dar după parcursul strălucit al Soranei Cîrstea la Paris, aparține fiecărui lexicon. La 36 de ani, steaua română joacă un tenis atât de aproape de perfecțiune încât termenul cere existență.

Zero jocuri pierdute, devastare totală

Hai să vorbim despre numere, pentru că sunt uluitoare. În ultimele ei trei seturi, Cîrstea nu a pierdut niciun joc. Împotriva germanei Lys în turul doi și a Sierei în turul trei, a fost un zid impenetrabil. Nouă erori neîncercate împotriva Sierei. Treisprezece împotriva Lys. Nu este doar precizie; este dominanță chirurgicală.

Serviciul ei? O armă de distrugere în masă. A câștigat 92% din puncte cu primul serviciu împotriva Efremova și 90% împotriva Sierei. Mișcarea, calmul, feroacitatea în apărare — transformă atacurile adversarelor în cauze pierdute. Scanează terenul cu adâncime de inteligență artificială, găsește unghiuri care pur și simplu nu există pentru rivalele ei. Este ca și cum ar fi îmbătrânit invers la 19 ani, anul în care a ajuns în primul ei sfert de finală de Grand Slam la Roland Garros, dar cu trei decenii de înțelepciune.

Bucurie adolescentină, visuri de Grand Slam

Dar statisticile spun doar jumătate din poveste. Cealaltă jumătate este zâmbetul. Pe parcursul fiecărui meci, Cîrstea radiază acea bucurie adolescentină, plăcerea pură de „Sunt Sorana, îmi place acest sport, hai să ne distrăm”. Este contagioasă. Este electrică.

Când a învins-o pe Sabalenka, numărul unu mondial, la Roma, a apărut o gândire sălbatică: Poate ea, la 36 de ani, să ajungă în sfârșit într-un final de Grand Slam? Unii au numit asta prea devreme pentru visare. Acum, visul pare tangibil. Talentul, 30 de ani de muncă, victoria împotriva capului de serie—toate acestea construiesc un caz solid. Sorana Cîrstea merită un final. Dacă acest vis se termină mai devreme decât sperăm, ne vom trezi încă amintindu-ne de frumusețea lui. Pentru acum, privim, aplaudăm și salutăm era „Soranique”.