Silvio Marić (51), fost apărător croat, este al treilea invitat pe podcastru 'As s klupe: Powered by Carlsberg', dedicat echipei naționale de fotbal croate. A jucat 19 meciuri și a marcat un gol pentru echipa națională, inclusiv Cupa Mondială din 1998, unde Croația a câștigat o medalie de bronz.

- Trebuia să contribuiesc cu mult mai mult la echipă, dar din păcate, am fost împiedicat de fermente. Am avut o fermentă gravă la genunchiul meu imediat după primul meci în Portugalia, mai târziu și în Panathinaikos. Mi-e rău că nu am jucat mai mult pentru echipă. Cu noroc, am fost acolo pentru Cupa Mondială '98 - începe Marić.

Te amintești debutul tău pentru echipa națională?

- A fost în Grecia în 1997. A fost ultimul meci de calificare pentru Cupa Mondială și ne trebuia să câștigăm. Danemarca a avut deja locul său. Noi am câștigat, mulțumită lui Davor Šuker, și apoi ne trebuia să câștigă Danemarca împotriva Greciei. Peter Schmeichel a făcut miroare și a oprit Grecii. Šuker i-a trimis un pâscă, și el a jucat ca un nebun, ha, ha! Apoi am avut meciuri suplimentare împotriva Ucrainei, o echipă dominată de Kiev Dinamo...

Ceea ce te vine în minte când gândești la Cupa Mondială?

- Prima asociație este Vittel, tabăra în care am fost. Izolat de tot... Nu am reușit să înțelegem amplitudinea victoriilor și rezultatelor noastre. Era un resort unde am avut pace totală. Ca jucători tineri, trebuia să fim atenți de comportamentul nostru, reprezentând țara noastră. Mi s-a păru totul uimitor. Davor Šuker era un motivator excelent, întotdeauna ne spunea să dăm totul...

Când ați devenit conștienți de celebrările din Croația?

- Eram devastând după căderea la Argentina în grup, gândindu-ne că vom face față Angliei. Dar România a surprins pe toată lume cu victoria asupra Angliei și le-a trimis la Argentina. Apoi am avut România... Am avut puțin noroc. A fost atunci când am devenit conștienți de tot. Stadioane pline, atmosferă, spectatori... La acele zile, Šuker și Boban au cumpărat cassetă cu celebrările fanilor noștri de-a lungul Croației. Riva, Jelačić, Osijek, Rijeka...

România și apoi Germania...

- Cu Germania am avut istorie de la Eurocupa 1096, când arbitru ne așteptase... Nu eram optimiști înainte de meci, dar Ciro avea propriul plan. Înainte de întâlnire ne adună și ne spune: "Mă chemau acesta, chemau acela, toți spun că veți câștiga cinci goluri". Dupa întâlnire am fost entuziaști. Apoi i-ai marcat trei goluri. Am întrebat Vlaović care a decis să strice în bloc în acea situație și mi-a spus: "Să mă simțeam că va strica picioare". Doar așa puteai să câștigi astfel de echipe, cu goluri de la afară.

Cum era să te integrezi printre puțin mai mari?

- Mi s-a părut nereal. Să fiu în camera cu Prosinečki, să juc în preajma lui Boban. Când mi-au explicat unde trebuie să stau... Bilić era un lider bun, Štimac era un muncitor. Bokšić era un jucător periculos, mi s-a păru rău că nu era la Cupa Mondială din cauza fermentelor. Normal era ca Šimić, eu sau un jucător tânăr să manevreze minge, să mergă pentru cutii. Am mergea și la pană dacă ne trimit, dar jucătorii mai vârstnici nu erau așa.

Aveți un club de fan în Dinamo?

- Absolut, avea 5000 de membri. Erau caiete cu pozele noastre, creionete pentru ştergere... Erau mereu bucuri. Știam cum să vândătrică că mi-a chemat David Beckham să-mi întrebe cum se face marketingul, ha, ha!