Coroana fotbalului iugoslav

Au trecut treizeci și cinci de ani de la noaptea în care lumea a ținut respirația în Bari, Italia. Era 29 mai 1991, iar Crvena Zvezda stătea la vârful fotbalului european, învingând Olympique Marseille cu 5-3 la loviturile de departajare după un 0-0 tensionat. Pentru Dragan Džajić, fost jucător, funcționar al clubului și actual președinte al Federației Române de Fotbal, acel trofeu rămâne vârful incontestabil al fotbalului sârb și fost iugoslav. Dar sărbătoarea a fost amar-dulce, umbrită de furtuna politică iminentă care ar fi rupt curând regiunea.

O generație de talente pierdută în istorie

Reflecțiile lui Džajić ating inima unui scenariu „ce-ar fi fost dacă" care hăluiește folclorul sportiv balcanic. El susține că lotul Crvene Zvezde din 1991 nu a fost doar o echipă; a fost o generație de talente de clasă mondială. „Este o tragedie ceea ce s-a întâmplat", a declarat Džajić într-un interviu pentru RTS. „Nimeni nu ar fi plecat dacă Iugoslavia nu s-ar fi desființat. Ar fi rămas încă doi, trei, patru ani. Este suficient timp pentru a repeta succesul."

Logica este șocantă. Imaginați-vă dacă unitatea politică ar fi fost menținută. Aceeași nucleu, susținut de profunzimea talentelor disponibile în întreaga fostă federație iugoslavă, ar fi putut susține un deceniu de dominanță. Džajić compară îndrăzneț această traiectorie potențială cu imperiile durabile ale Real Madrid și Barcelona. Procesul de selecție pentru echipa națională deja demonstrase profunzimea enormă a calității. Cu țara unită, acest rezervor de talente ar fi rămas accesibil. În schimb, dezmembrarea a împrăștiat stele în națiuni și ligi nou-înființate, diluând concentrația de putere care făcea Crvena Zvezda invincibilă.

Credință în locul fricii la Bari

Înainte de tragedia dezmembrării, a fost triumful credinței. Când Crvena Zvezda a tras la sorți cu Bayern München în Cupa Campionilor Europeni, panica a izbucnit. „Toți au leșinat când am tras la sorți cu Bayern", și-a amintit Džajić. „Poate eram unul dintre câțiva care m-am bucurat de Bayern, pentru că eram 100 la sută sigur că Crvena Zvezda avea o echipă mai bună decât Bayern în acel moment."

Rolul lui Džajić a fost o luptă psihologică împotriva îndoielii. Nu doar că dădea sfaturi; calma. Uita în ochi pentru semne de nervozitate. Le-a spus tinerilor stele: „Sunteți tineri acum și nu știți ce înseamnă asta." Au înțeles. Au călătorit într-un loc liniștit din Italia cu o săptămână înainte de finală pentru a asigura claritate mentală. Sub conducerea lui Ljupko Petrović, dețineau talente de cea mai înaltă clasă și încredere reînnoită. Džajić nu a gândit niciodată să părăsească clubul ca lucrător sportiv, întruchipând o loialitate care oglindea reziliența istorică a echipei. Acea noapte la Bari nu a fost doar o victorie; a fost ultima mare suflare a unei ere sportive unite, un moment în care destinul a favorizat pe cei pregătiți, talentați și curajoși.