Giganții negru-albi se confruntă cu un scenariu de coșmar. Beşiktaş este disperat după un antrenor principal, dar liniile telefonice rămân tăcute. Președintele Serdal Adalı și consiliul său au aruncat totul în asta, cu directorul fotbalistic Önder Özen căutând talent în Europa. Dar răspunsul? Tăcere. Respingere. Insemnul prestigios al Kartal, odinioară un magnet pentru manageri de elită, a devenit un steag roșu în piața continentală. De ce? Fantomele unei gestionări proaste din trecut bântuie prezentul.

O Moștenire de Erori

Din sezonul glorios câștigător dublu din 2020-21, politica de numiri a fost nimic altceva decât haotică. Clubul a trecut printr-o ușă rotativă de eșecuri. Mai întâi a venit controversata numire a lui Ismael, o figură mai potrivită pentru teren decât pentru bancă. Apoi au venit Önder Karaveli, Serdar Topraktepe și Rıza Çalımbay, niciunul dintre ei nu a reușit să stabilizeze nava. Chiar și Ole Gunnar Solskjaer, proaspăt de la ridicarea Santos la campionatul portughez, a găsit presiunea din Istanbul prea copleșitoare și a plecat rapid. Modelul era clar: ambiție fără strategie.

Apoi a venit era Sergen Yalçin, încărcată cu speranțe, dar zdrobită de războiul intern. Decizia de a-l aduce pe Serkan Reçber a aprins un pucău de pulbere. Tensiunile au explodat în jurul lui Rafa Silva, scurgându-se în vestiar. Veterani precum Necip Uysal și Mert Günok au fost marginalizați, ducând la faptul că Günok a părăsit echipa națională, iar Uysal s-a retras complet. Vestiarul s-a fracturat. Când chiar și Monaco, un club pe care Beşiktaş l-a dominat în Liga Campionilor între 2015 și 2017, a reușit să-l atragă pe Filipe Luis promițând un „club mai mare”, daunele reputaționale au devenit indubitabile.

Gaura Neagră de Cinci Ani

Ultimii cinci ani sunt gravati în istoria clubului ca fiind cea mai catastrofală perioadă din memoria modernă. Transferuri proaste, alegeri greșite de antrenori și chimie toxică în echipă au erodat încrederea. Acum, Adală și Özen stau la marginea unei prăpăsti. Trebuie să navigheze o piață care nu mai crede în stabilitatea lor. Următoarea numire nu este doar o decizie de angajare; este un mecanism de supraviețuire. Dacă nu reușesc să găsească un lider care să inspire respect, ciclul declinului continuă. Lumea privește, dar acum, ea se uită altundeva.